Descriere
Un joc pentru întreaga familie conceput din start cu ideea accesibilităţii pentru cei cu deficienţe de vedere!
Piesele acestui model se prezintă ca cele obişnuite având în plus marcată în alfabetul Braille atât culoarea, în limba română (g - galben, n - negru, a - albastru şi r -roşu) cât şi cifra corespunzătoare. De asemenea designul pieselor permite stivuirea lor exact ca cele obisnuite, toate semnele fiind uşor retrase, astfel că faţa lor rămâne plană, şi deci stabilă atunci când sânt suprapuse unele peste altele.
Pe lângă cele 106 piese, şi 4 tăbliţe ergonomice cu suport rabatabil, setul mai conţine un suport pentru stivuirea sigură a pieselor în timpul jocului, precum şi o cutie pentru depozitarea acestuia.
La fel ca toate produsele concepute de noi, acest joc are la bază conceptul designului universal, fiind accesibil atât utilizatorilor tipici cât şi celor cu deficienţe de vedere.
Puteti opta pentru combinaţii cromatice între alb şi negru pentru cutie, tăbliţe şi piese. Adică, cutie cu laturi albe sau negre, tăbliţe de joc albe sau negre, piese albe sau negre, iar aceste detalii trebuiesc specificate în câmpul de comentarii în momentul plasării comenzii.
Proiectarea produselor este realizată de colaboratori cu studii superioare avansate în domeniul designului şi proiectării asistate de computer.
Întreg procesul de prototipare este ghidat de feedback de la utilizatorii cu deficienţe de vedere astfel că produsele răspund cel mai bine nevoilor de accesibilitate ale acestora.